Meniu
Inchidere meniu
Închide

Configurator

Distribuitor

Stoc disponibil

6.9.2023 Noul ID.7 complet electric poate fi comandat acum

Sedanul eficient din clasa medie-superioară se lansează având o capacitate a bateriei (netă) de 77 kWh1 și o autonomie de până la 621 kilometri (WLTP)2
Funcții solicitate frecvent de către clienți la demararea pre-vânzărilor ca standard
ID.7 completează palierul superior al familiei Volkswagen ID.

 

Volkswagen demarează pre-vânzările pentru sedanul său complet electric ID.7: începând de astăzi, clienții vor putea comanda inițial modelul cu pachetul de specificații Pro, cu o autonomie de până la 621 kilometri (WLTP)2 la un preț de 53.335€. Pentru lansarea pe piață, Volkswagen a echipat modelul ID.7 cu tehnologii deosebit de utile și de înaltă calitate. Elemente de top precum head-up displayul cu realitate augmentată și sistemul de navigație "Discover Pro Max" sunt incluse ca standard.

Imelda Labbé, membră a consiliului de conducere pentru Sales, Marketing și After-sales: "Noul ID.7 îi va impresiona pe clienții noștri din întreaga lume datorită autonomiei sale mari, încărcării rapide, interiorului spațios și operării intuitive. Prin urmare, modelul reprezintă noul reper impus modelelor premium complet electrice de la Volkswagen."

 ID.7, cu un concept generos al spațiului și autonomii mari. Prin modelul ID.7, Volkswagen demonstrează odată în plus avantajele și versatilitatea platformei sale MEB. Datorită ieșirilor scurte în consolă și ampatamentului lung, sedanul electric oferă un interior spațios, cu mult spațiu pentru picioarele pasagerilor din spate. Portbagajul de mari dimensiuni poate adăposti bagaje cu un volum total de până la 532 de litri. Unitatea de propulsie compactă este instalată în partea din spate a autovehiculului și furnizează 210 kW (286 CP) și 545 Nm. În ciuda unei lungimi de aproape cinci metri, ID.7 este surprinzător de agil, cu un cerc de bracare de numai 10,9 metri. Cu un consum mediu de combustibil de 16,3 - 14,1 kWh per 100 de kilometri și autonomii de până la 621 km (WLTP)2, eficientul sedan cu specificația de echipare Pro este ideal de asemenea și pentru distanțe mai lungi.

Concept de operare nou cu sistem de climatizare inteligent și asistent vocal. ID.7 este primul autovehicul care dispune de duze de ventilație inteligente care distribuie aerul în întregul interior și permit astfel autovehiculului să se răcească sau să se încălzească mai repede. Plafonul său panoramic mare, opțional, cu "geam inteligent" poate fi comutat între setarea opacă și cea transparentă prin comandă tactilă sau vocală. Noul asistent vocal IDA poate înțelege limbajul natural, făcând autovehiculul mai ușor de operat. ID.7 impresionează și cu o nouă structură a meniului Infotainment. Numeroase solicitări ale clienților au fost luate în considerare aici și integrate în noul concept de operare.

Volkswagen echipează varianta ID.7 Pro cu elemente esențiale deosebit de apreciate, ca standard pentru deschiderea lansării comenzilor.

Acestea includ:

  • head-up displayul cu realitate augmentată

  • sistemul de navigație "Discover Pro Max"

  • jante de aliaj "Hudson", 8 J x 19 pe față, 8.5 J x 19 pe spate, negre, cu finisaj diamantat

  • sistem de încuiere și pornire fără cheie "Keyless Access" cu SAFELOCK

Următoarele sisteme de asistență 3 sunt de asemenea incluse în standard la lansare:

  • "Travel Assist", "Lane Assist" și "Emergency Assist"

  • "Side Assist", Rear Traffic Alert și sistem de avertizare la ieșire

  • "Area View" inclusiv sistemul cu cameră video pentru marșarier "rear view"

Structură a ofertei ușor de înțeles

Datorită pachetelor de echipări opționale, concepute clar, ID.7 este deosebit de simplu de configurat.

  • Pachetul Interior include caracteristici precum scaune confort electrice în față, cu funcție de memorie și programe de masaj, funcție de intrare confort, suport ajustabil pentru coapse, suport lombar pneumatic plus iluminare ambientală cu 30 de culori diferite.

  • Pachetul Interior "Plus" include airbaguri suplimentare și sistemul de sonorizare Harman Kardon cu douăsprezece difuzoare plus un difuzor central, 700 W putere totală, un amplificator digital cu 16 canale și un subwoofer. În plus, scaunele premium ergoActive oferă control inteligent al climatizării în scaune și activarea zonei lombare și pelviene.

  • Este disponibil și un pachet Exterior opțional, care include caracteristici precum farurile LED matrix, geamuri fumurii în spate și funcția de deschidere și închidere a portbagajului controlată prin senzor Easy Open & Close.

  • Pachetul Exterior "Plus" include de asemenea direcție progresivă și control adaptiv al șasiului DCC, inclusiv selectarea profilului de deplasare.

Preț de pornire pentru comenzile noi

  • 53.335,-- Euro cu TVA pentru verisunea Pro

Editia speciala 1st Edition 

  • 62,269,-- Euro cu TVA pentru verisunea 1st Edition

  • 67,148,-- Euro cu TVA pentru verisunea 1st Edition Plus

  • 68,289,-- Euro cu TVA pentru verisunea 1st Edition Max

1ID.7 - consum de curent în kWh/100 km: în regim mixt 16,3-14,1; emisii de CO2 în g/km: în regim mixt 0. Pentru autovehicul sunt disponibile numai valorile pentru consum și emisii în conformitate cu WLTP, nu în conformitate cu NEDC. Acolo unde se precizează autonomia, valorile pentru consum și emisiile de CO₂ depind de echiparea autovehiculului respectiv.

2 Autonomie determinată pe standul de verificare cu role pentru 1 punte în conformitate cu Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure (WLTP - procedura de testare armonizată la nivel mondial pentru autoturisme și autovehicule comerciale ușoare) în varianta de echipare a modelului ID.7 cea mai favorabilă pentru autonomie, cu un conținut net de energie al bateriei de 77 kWh. Valorile efective ale autonomiei WLTP pot să difere în funcție de echipare. Autonomia efectivă atinsă în condiții reale variază în funcție de stilul de conducere, viteză, utilizarea funcțiilor pentru confort sau echipărilor auxiliare, temperatura exterioară, numărul de pasageri/încărcare și topografie.

3 Funcția de asistență pentru șofer poate fi utilizată numai în cadrul limitelor sistemului. Șoferul trebuie să fie permanent pregătit să intervină în sensul anulării sistemelor de asistență. Aceste sisteme nu anulează responsabilitatea șoferilor cu privire la condusul precaut și cu atenția cuvenită.

Ups!
Browserul dvs. nu pare sa fie actualizat. Posibil ca din aceasta cauza site-ul nostru sa nu functioneze optim. Majoritatea browserelor (dar nu și MS Internet Explorer 11 sau mai vechi) functioneaza insa bine.

Va recomandam sa actualizati browserul dvs.!
Cea mai recenta versiune poate asigura o experienta pozitiva pe internet.

Va multumim pentru vizita
Echipa Volkswagen