Meniu
Inchidere meniu
Închide

Configurator

Distribuitor

Stoc disponibil

23.10.2020 Calificative de top pentru ID.3: cinci stele la testul Euro NCAP

Ratinguri individuale maxime la toate categoriile de teste
Atât adulții, cât și copiii sunt foarte bine protejați în ID.31
Noul airbag central standard impresionează la testul de impact

Un start de vis cu cinci stele: La testul de siguranță Euro NCAP (European New Car Assessment Programme - programul european de evaluare pentru autovehicule noi), ID.3 a obținut cel mai mare scor posibil. Auditorii au acordat primului model bazat pe noua configurația electrică (MEB) ratinguri bune la toate criteriile - pentru protecția pasagerilor adulți, a copiilor și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, precum și pentru sistemele sale de asistență și de siguranță.

 

"Este un mare succes pentru întreaga noastră echipă ID.", spune dr. Frank Welsch, membru în Consiliul de Conducere al mărcii Volkswagen, responsabil cu dezvoltarea. "Un nivel ridicat de siguranță în autovehiculele noastre este mereu foarte important pentru noi și, prin urmare, a fost inclus în conceptul MEB de la bun început. ID.3 demonstrează impresionant acest lucru prin cele 5 stele obținute. "

Evaluarea protecției pasagerilor pentru adulți este bazată pe factori ce includ impactul frontal, impactul lateral și teste pentru protecție cervicală la impactul din spate. Pe baza acestor teste și a unei evaluări a măsurilor luate cu privire la salvarea și descarcerarea promptă și sigură, pentru șoferii și pasagerii modelului ID.3. s-a stabilit un nivel de protecție de 87%. Pentru copii s-a determinat un nivel de protecție ridicat, de 89%.

Această evaluare este bazată pe trei aspecte importante: Pe lângă protecția oferită de sistemele de reținere pentru copii în cazul unui impact frontal sau lateral, au fost examinate și opțiunile de instalare a scaunelor pentru copii de diferite dimensiuni și categorii în autovehicul, precum și echipamentul pe care îl oferă autovehiculul pentru transportul copiilor în siguranță.

Pe lângă protecția pasagerilor în autovehicule, Euro NCAP examinează și modul în care sistemele automate de frânare de urgență (AEB) pot proteja utilizatorii vulnerabili ai drumurilor - pietoni și bicicliști - în cazul unei coliziuni iminente. Auditorii acordă de asemenea importanță majoră și altor sisteme standard de asistenta. Unul dintre aspectele pozitive ale modelului ID.3 este acela ca toate variantele de echipare includ asistentul pentru menținerea benzii de circulație "Lane Assist" și asistentul pentru frânare de urgență "Front Assist" ca standard.

Pentru prima oară la Volkswagen, o componentă denumită airbag central pentru scaunele față este instalată și în ID.3. Acest sistem împiedică posibilul contactul la nivelul capului între șofer și pasagerul din față, de exemplu în cazul unei coliziuni laterale.

Volkswagen oferă ca opțiune și alte sisteme de asistență de ultimă oră: Unul dintre acestea este tempomatul adaptiv ACC, cu detectarea vitezei predictive. Travel Assist permite conducerea asistată la viteze de până la 160 km/h. Traffic Jam assist, un senzor pentru unghiul mort cu avertizare pentru traficul din spate, precum și sistemele Emergency Assist și Park Assist contribuie la rândul lor la o deplasare sigură și relaxată.

Prin ratingul de cinci stele, ID.3 continuă seria de succes a Volkswagen la testele Euro NCAP - noul Golf și modelul T-Cross au obținut recent de asemenea cele mai mari ratinguri. Programul European de Evaluare pentru Autovehicule Noi servește drept standard strict pentru nivelul de siguranță a mașinilor noi încă din 1997. Acest sistem oferă șoferilor informații actualizate despre siguranța noilor modele populare. În ultimii ani, procedurile de testare și cerințele pentru sistemele standard de asistență pentru șofer și siguranță pasivă au devenit mai severe. Toate detaliile sunt disponibile public la adresa www.euroncap.com.

Un videoclip cu testele este disponibil aici: https://youtu.be/bruZl_NXPBA

 

 

1)ID.3: consum de curent în conformitate cu NEDC în kWh/100 km: în regim mixt 15,4- 14,5; emisii de CO₂ în g/km: 0; clasă de eficiență: A+

 

Ups!
Browserul dvs. nu pare sa fie actualizat. Posibil ca din aceasta cauza site-ul nostru sa nu functioneze optim. Majoritatea browserelor (dar nu și MS Internet Explorer 11 sau mai vechi) functioneaza insa bine.

Va recomandam sa actualizati browserul dvs.!
Cea mai recenta versiune poate asigura o experienta pozitiva pe internet.

Va multumim pentru vizita
Echipa Volkswagen