Într-un test independent de autonomie efectuat în condiții normale de trafic, un Volkswagen ID.7 a parcurs peste 800 km fără reîncărcare, consumul mediu raportat fiind de 10,5 kWh/100 km – o autonomie mai mare și un consum mai mic decât valorile oficiale determinate în ciclul WLTP.
ARES este o organizație care promovează mobilitatea sustenabilă prin competiții de regularitate și eficiență, precum și prin teste de autonomie pe drumurile publice din România, cu accent pe folosirea eficientă a energiei.
Pentru acest test, un Volkswagen ID.7 Pro S a parcurs traseul dintre Timișoara și Constanța, trecând prin Lugoj, Caransebeș, Drobeta-Turnu Severin, Filiași, Craiova, Caracal, București, Lehliu și Fetești.
În această versiune, modelul de vârf al familiei electrice ID. este echipat cu o baterie cu o capacitate netă de 86 kWh. Eficiența sistemului de propulsie APP550 și coeficientul de rezistență aerodinamică redus (de la 0,23, în funcție de echipare) contribuie la o autonomie oficială de până la 709 km în ciclul mixt WLTP și la un consum de 13,6–16,2 kWh/100 km, în funcție de configurație.
Testul s-a desfășurat în condiții normale de trafic, la temperaturi exterioare cuprinse între 4 și 24°C. Potrivit datelor comunicate de organizație, viteza medie a fost de aproximativ 60 km/h, iar consumul mediu înregistrat a fost de 10,5 kWh/100 km. La final, distanța acoperită cu o singură încărcare a depășit 800 km.
Cu un consum mai mic și o distanță parcursă cu peste 12,8% mai mare decât autonomia oficială maximă WLTP, rezultatul obținut în condițiile specifice testului evidențiază rolul eficienței într-o călătorie lungă. Alături de capacitatea bateriei, consumul automobilului și stilul de conducere influențează autonomia obținută: cu cât energia disponibilă este folosită mai eficient, cu atât pot fi parcurși mai mulți kilometri până la următoarea încărcare. Dar beneficiile se extind și dincolo de automobil, deoarece un consum mai mic pentru aceeași distanță înseamnă mai puțină energie necesară pentru încărcare și, pe măsură ce numărul automobilelor electrice crește, poate contribui la reducerea solicitării rețelelor electrice și a infrastructurii de încărcare.
Familia ID.: noi opțiuni practice pentru mobilitatea electrică
Accentul pe eficiență stă la baza tuturor modelelor din familia ID., prin care Volkswagen răspunde unor nevoi variate de mobilitate, de la drumurile urbane zilnice la călătoriile lungi. ID.7 are alături noile modele lansate în 2026 – ID. Polo, ID. Cross și ID.3 Neo, precum și noul ID. Tiguan, prezentat în octombrie.
Tehnologia de vârf, spațiul bine valorificat, comenzile intuitive și utilizarea eficientă a energiei sunt repere comune ale acestor modele. Alături de un raport atractiv între preț și echipare, ele răspund unor nevoi concrete și fac din mobilitatea electrică o parte firească a vieții de zi cu zi.