Funcţia opţională de asistenţă pentru vizibilitate nocturnă pare desprinsă din filmele hollywoodiene. Diferența e că nu vă face viaţa mai aventuroasă, ci mai relaxată. Pentru aceasta, sistemul face uz de o cameră video cu infraroşu care priveşte înainte, pe o distanţă de 130 de metri şi reacţionează la căldura emanată de corpuri.1 Puteţi vedea imaginea astfel creată, pe panoul planşei de instrumente sau pe afişajul opţional Digital Cockpit. Dacă situaţia este critică, sistemul vă va avertiza.1 Astfel, dispuneţi de o sursă adiţională care vă ajută să recunoaşteţi mai uşor o persoană sau, de exemplu, o căprioară pe carosabil. Este cu atât mai util, când vizibilitatea este redusă de ceaţă sau ploaie, iar datorită acestui sistem, puteţi reacţiona din timp în cazul unui pericol.
Vă rugăm să aveţi în vedere că toate sistemele acţionează în anumite limite tehnice şi că în continuare se impune ca şoferul să conducă preventiv şi cu atenţie.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.