Încă de prima dată când veţi urca în maşină, vă veţi simți ca acasă, căci vă puteți orienta rapid, deoarece instrumentele de bord şi comenzile sunt toate orientate spre şofer. Opțional, puteţi alege afişajul Active Info Display, în schimbul instrumentelor rotunde clasice. Ecranul acesta color de înaltă rezoluţie poate afişa mai multe informaţii decât vitezometrul analogic obişnuit, oferindu-vă, de exemplu, date detaliate privind călătoriile. De asemenea, afișajul reprezintă grafic activitatea sistemelor de asistență a şoferului, în diferite moduri de afişare. În combinaţie cu un sistem de navigaţie, puteţi opta pentru afişarea hărţii de mari dimensiuni, chiar în faţa dumneavoastră. Veţi aprecia cu siguranţă acest plus de confort.
Ca dotare standard, la bordul versiunilor T-Roc Sport şi T-Roc Design, veţi beneficia de volanul multifuncţional îmbrăcat în piele ecologică. Acesta vă permite să controlaţi diferite funcţii, precum cele ale sistemului multimedia, fără a fi nevoit să luaţi mâinile de pe volan. Este un avantaj de care vă puteţi bucura şi la varianta de echipare de bază a modelului T-Roc, alegând această dotare opţională. Dacă aţi optat pentru un model T-Roc cu 4MOTION, puteţi utiliza şi 4MOTION Active Control. Acesta vă permite să selectaţi oricând modul de condus dorit, de la modul Snow, la modul Sport.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.