Suprafaţa de rulare se poate schimba, plăcerea condusului rămâne. Dacă optaţi pentru tracţiunea 4MOTION, puteţi activa diferite moduri de condus pentru variate condiţii de drum. Această posibilitate vă este oferită de 4MOTION Active Control. Astfel, puteţi selecta între modurile de condus Snow, Offroad şi Offroad Individual. Puteţi controla sistemul cu uşurinţă, folosind butonul cu funcție rotativă şi cu tastă. În modul On-road adiţional, puteţi selecta, de exemplu, modul eficient Eco sau modul dinamic Sport.
4MOTION Active Control interacţionează cu asistentul de urcare, cel de coborâre, cel de control electronic al stabilităţii şi cu diferenţialul blocabil electronic. În funcţie de profilul selectat, se schimbă caracteristicile tracţiunii, ale dozării acceleraţiei, ale transmisiei, frânei de motor şi asistenţei la demaraj. Rezultatul: călătorii mai puţin obositoare, chiar şi pe zăpadă sau pe drumurile neasfaltate, de exemplu.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.