Interiorul modelului T-Cross poate fi folosit în manieră foarte flexibilă: alături de bancheta glisantă fracţionată, care vă permită să creaţi un spaţiu enorm de transport, şi interiorul în sine dă senzaţia de spaţiu aerisit, graţie designului său ingenios. Dar nu trebuie să uităm nici de volumul de 455 de litri al portbagajului. Iar cotiera centrală ajustabilă pe înălţime şi longitudinal contribuie, de asemenea, la confortul excelent. Sistemul de spaţii de depozitare este încă un punct forte al maşinii. Mai exact, este vorba de mai multe puncte, maşina oferind numeroase compartimente practice la bord, ca de exemplu suportul pentru pahare şi spaţiul special pentru telefonul mobil din consola centrală, precum şi compartimentele din portiere şi din cotiera centrală. Sub scaunul din dreapta faţă veţi găsi un sertar, în care puteţi pune, de exemplu, manualul de utilizare. Vă puteţi păstra lucrurile la îndemână, de asemenea, în buzunarele de pe spătarele scaunelor din faţă, sau în compartimentul mare din cotiera centrală.
Vă rugăm să aveţi în vedere că toate sistemele acţionează în anumite limite tehnice şi că în continuare se impune ca şoferul să conducă preventiv şi cu atenţie.
Intră mai târziu în producţie.
Automobilele din aceste imagini pot avea detalii diferite faţă de cele oferite în gama disponibilă în România. Anumite autovehicule din imaginile de pe această pagină web sunt echipate cu dotări opţionale, disponibile contra cost. Toate informaţiile cu privire la dotări şi datele tehnice reprezintă informaţii cu titlu informativ, fără a genera obligaţii ferme. Este rezervat dreptul de a efectua modificări ulterioare. Toate preţurile afişate sunt preţuri recomandate, inclusiv TVA şi sunt supuse modificărilor.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.