Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Acceptă și continuă

Volkswagen vrea să stabilească un record cu modelul său electric de curse pe circuitul Nordschleife - Nürburgring

22.01.2019

Volkswagen vrea să stabilească un record cu modelul său electric de curse pe circuitul Nordschleife - Nürburgring

 Volkswagen calcă pedala accelerației în domeniul mobilității electrice în producția de modele, dar și pe pistele de curse. După ce a depășit recordul înregistrat la faimoasa competiție Pikes Peak Hill Climb, modelul electric de curse Volkswagen ID. R țintește un nou maxim în vara acestui an: obținerea unui timp record de parcurgere a circuitului pentru o mașină electrică la Nordschleife - Nürburgring,  considerat cel mai dificil traseu din lume.

ID. R este ambasadorul sport al gamei de modele electrice pe care Volkswagen plănuiește să o lanseze din 2020. Caracteristicile sport ale ID. R sunt o declarație privind angajamentul mărcii față de mobilitate electrică subliniind potențialul uriaș care poate fi oferit în viitor de condusul electric pe străzi. "După recordul de la Pikes Peak, următoarea provocare va fi să obținem cel mai rapid timp pentru o mașină electrică și pe circuitul Nürburgring-Nordschleife cu ID. R", declară Sven Smeets Director Motorsport Volkswagen. "Obținerea unui timp record pe acest circuit reprezintă o recunoaștere importantă pentru orice mașină, fie modele de curse sau de producție".

 

Reglaje fine pentru Volkswagen ID. R pentru a fi adaptat la caracteristicile unice ale Nordschleife

 

ID. R, aflat acum într-o fază de dezvoltare pentru a putea depăși recordul la Nürburgring, are la bază două motoare electrice cu o capacitate a sistemului de 500 kW (680 PS) și cântărește, cu tot cu pilot, mai puțin de 1.100 kilograme. "În special, vom face modificări de aerodinamică pentru adaptarea la condițiile de pe Nordschleife, destul de diferite de cele de la Pikes Peak," declară François-Xavier Demaison, Director Tehnic Volkswagen Motorsport. Spre deosebire de traseul clasic din Statele Unite, cel de la Pikes Peak, unde startul se dă la o altitudine de 2.862 metri, iar linia de sosire este la o înălțime de 4.302 metri, Nordschleife străbate regiunea munților Eifel la o altitudine cuprinsă doar între 320 și 617 metri peste nivelul mării. Emblematicul circuit german are, însă, caracteristicile sale speciale, în special datorită liniei drepte de la Döttinger Höhe. "Pregătirea meticuloasă pentru depășirea acestui record implică testarea intensă a modelului ID. R din această primăvară pe diverse circuite", a precizat Demaison. Tentativa de a atinge noul record este programată în cursul verii.

 

Romain Dumas, pilot expert în domeniu, va fi la volan pentru tentativa de atingere a recordului la Nordschleife

 

Mult talentatul Romain Dumas va fi din nou la volan pentru a ajunge la acest record. El este câștigătorul ultimei ediții a cursei Pikes Peak International Hill Climb cu modelul ID. R Pikes Peak în luna iunie 2018, când a obținut un timp de 7:57.148 minute, devenind primul pilot de curse cu un timp de sub opt minute la această cursă emblematică în ultimii 100 de ani. Francezul și-a mai trecut în palmares patru victorii la cursa de 24 de ore de la Nürburgring.

 

"Gândul de a conduce ID. R pe Nordschleife e suficient pentru a-mi face pielea de găină. Cunosc foarte bine acest traseu, dar la volanul ID. R va fi diferit, având în vedere cât de mult poate accelera mașina și care este viteza pe care o poate prinde în curbe", a declarat Dumas. "De-abia aștept primele teste. Cu siguranță depășirea recordului de viteză pentru o mașină electrică nu este floare la ureche". Actualul record aici, pentru o mașină 100% electrică, este de 6:45.90 minute - viteza medie pe traseu a fost de 185 km/h -, stabilit în anul 2017 de britanicul Peter Dumbreck la bordul unui NIO EP9.

 

Fostul campion mondial de Formula 1, Jackie Stewart, a creat renumele de "Iadul Verde"

 

Traseul relativ îngust, cu o lungime de 20.832 kilometri, cu, nici mai mult, nici mai puțin de 75 de curbe, urcări și coborâri prin pădurile munților Eifel -Nordschleife, inaugurat în anul 1927, este un traseu unic, care oferă în continuare un mediu excepțional de teste pentru industria auto. Jackie Stewart, fost campion mondial de Formula 1, a numit cândva cu respect circuitul drept "Iadul Verde". Chiar dacă acest circuit legendar a fost modificat în timp, nu a mai găzduit curse de Formula 1 din anul 1978. Astăzi, Nordschleife - cu circuitul său modern de Grand Prix- este cunoscut datorită faimoasei sale curse de 24 de ore. De asemenea, FIA Cupa Mondială pentru turisme (WTCR), competiție cu mai multe etape, are o fază organizată în Munții Eifel. Marca Volkswagen va participa la ambele competiții cu modelul Golf GTI TCR.