Cum dezvoltă Volkswagen mașina viitorului în mod virtual

16.03.2017

→ O vizită la laboratorul de proiectare virtual al Volkswagen

 IT are o colaborare strânsă de Departamentul Tehnic

 

Wolfsburg - Lumina blândă a soarelui se revarsă pe ferestrele laboratorului de proiectare virtuală al Volkswagen din Wolfsburg. Douăzeci de ecrane pulsează simultan, unele dintre ele afișând grafice, altele sute de linii ale codurilor de programe. În centrul laboratorului se află o machetă la scara 1:4 a unui Golf. Frank Ostermann inspectează macheta și apoi îi schimbă roțile, înlocuiește farurile de spate și modifică oglinzile retrovizoare. Ostermann dă comenzi vocale și gesticulează pentru a schimba caracteristicile machetei. Totul se realizează în interval de câteva secunde. Realitatea augmentată face posibil acest lucru. Programul software care implementează comenzile a fost dezvoltat în laboratorul de proiectare virtual, iar rezultatele echipei ar putea revoluționa universul ingineriei și proiectării.

Florian Uhde (dreapta) de la Laboratorul de proiectare virtuală IT al Volkswagen Group testează programul software nou-dezvoltat pentru Microsoft HoloLens. El schimbă modelul roților prin control gestual. În același timp, Frank Ostermann (stânga) oferă informații via Skype despre o întâlnire recentă.

 

Florian Uhde (stânga) și Christopher Krey (dreapta) de la Laboratorul de proiectare virtuală IT al Volkswagen Group analizează construcția șasiului modelului actual Golf.

 

 

Ostermann poartă "HoloLens", ochelari de realitate combinată. Computerul mobil dezvoltat de Microsoft proiectează conținut virtual pe un obiect fizic prin control gestual și comenzi vocale. Ostermann trebuie doar să indice cu degetul și HoloLens proiectează o altă culoare pe Golf, instalează diferite roți și modifică forma aripilor. La început, Golf este un model R-Line, dar pe măsură ce se proiectează modificările, devine o versiune cu totul nouă. Poate că exact acest model va apărea în reprezentanțe peste șase luni.

 

Ostermann (52) este un inginer specialist în proiectare inginerească. La Volkswagen, în Wolfsburg, el conduce Laboratorul de inginerie virtuală, unul din cele șase laboratoare care funcționează la Volkswagen Group IT în Wolfsburg, Berlin, Munchen și San Francisco. Cel mai recent laborator își începe operațiunile chiar acum în Barcelona. În carul acestor laboratoare, specialiștii de la Volkswagen construiesc viitorul virtual împreună cu institute de cercetare și parteneri din tehnologie. Noi soluții în domeniile Big data, Industry 4.0, Internetul interconexiunii obiectelor (internet of things), conectivitate, servicii de mobilitate și realitate virtuală sunt descoperite ca rezultat al acestei colaborări strânse.

 

"La Volkswagen, utilizăm realitatea augmentată și realitatea virtuală de ceva timp, în special pentru a crea o perspectivă tridimensională," spune Ostermann. "Facem acum un pas înainte la Laboratorul de inginerie virtuală. Transformăm această tehnologie într-un instrument de dezvoltare tehnică. Aceasta va permite inginerilor Volkswagen să lucreze pe un vehicul virtual, să-I schimbe echipamentele după dorință și chiar să proiecteze noi componente în mod virtual. Rezultatele muncii lor se pot vizualiza instantaneu."

 

"Colaborăm cu colegii noștri de la Departamentul Tehnic și suntem deja în faza finală de elaborare a conceptului și studiilor de proiectare ale unui nou automobil," declară Ostermann. "Contribuim cu know-how la dezvoltarea produselor tehnice și oferim soluții personalizate pentru toate mărcile din Grup în domeniul proiectării virtuale și al proiectării sistemice."

 

Care este rațiunea acestei abordări? Realitatea augmentată și cea virtuală ajută la economisirea semnificativă a timpului și costurilor de dezvoltare. Fiecare etapă a procesului se desfășoară mai rapid și eficient, de exemplu cu software-ul HoloLens al Laboratorului de inginerie virtuală.

 

HoloLens nu numai că proiectează orice modificare de design și echipament direct pe macheta fizică, dar și permite în același timp echipei de proiectare să lucreze simultan în diferite locații, de exemplu echipele din Wolfsburg, Chattanooga și Shanghai. Toți cei implicați vizualizează modelul actual și pot efectua modificări simultan, ceea ce face ca remodelarea extrem de costisitoare ca timp, de exemplu a machetei din argilă, să devină istorie. "Echipele pot urmări și compara în mod direct modificările minimale aduse și pot lua ulterior o decizie. Aceasta înseamnă că își pot atinge obiectivele mai rapid", explică Ostermann.

 

În acest moment, software-ul HoloLens este încă în faza de testare. În viitor, el va permite utilizatorilor să acceseze toate informațiile despre un model Volkswagen și să prezinte diferite versiuni de caroserii ale unui model în toate variantele posibile: dezvoltatorii vor putea transforma virtual o berlină într-un SUV, break, decapotabilă sau coupe.

 

"Cu numai câțiva ani înainte, toate acestea erau ficțiune", spune Ostermann. "Acum este clar că acesta este modul în care vom dezvolta următoarele modele."

 

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Acceptă și continuă