T-Cross

Impresionează din standard.

Începând cu linia de echipare T-Cross, beneficiaţi de bancheta practică pe care o puteţi glisa în faţă sau o puteţi rabata, în întregime sau fracţionat. Aceste funcţii sunt foarte utile când aveţi nevoie să transportaţi obiecte mai mari. Distracţia la bord este asigurată de sistemul radio Composition Colour cu funcţie de redare MP3 şi unitate CD opţională. Dar pe primul loc trebuie să fie întotdeauna siguranţa: în situaţiile în care riscul unui impact cu un obstacol din faţă este foarte mare, sistemul de monitorizare a vecinătăţii "Front Assist" cu funcţie City de frânare de urgenţă poate contribui la reducerea gravităţii unei coliziuni, sau, în caz ideal, poate chiar evita producerea unui impact.* Asistentul Lane Assist pentru menţinerea benzii de rulare vă ajută să rămâneți pe drumul cel bun*, iar în situaţii urgente, veţi primi ajutor prin intermediul sistemului eCall de apel de urgenţă. Astfel, în cazul unui accident, T-Cross iniţiază automat conexiunea cu centrala telefonică de urgenţe a mărcii Volkswagen, pentru a transmite informaţiile importante către serviciul de urgenţă.

 

* Vă rugăm să aveţi în vedere că toate sistemele acţionează în anumite limite tehnice şi că în continuare se impune ca şoferul să conducă preventiv şi cu atenţie. Şoferul trebuie să fie întotdeauna pregătit să intervină, anulând acţiunile sistemului de asistenţă şi nu este degrevat de obligația sa de a conduce responsabil automobilul.

 

Închide
Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Acceptă și continuă
Noul T-Cross

Noul T-Cross.