Sportivitatea mai urcă astfel cu încă un nivel. Cu jantele din aliaj de 18 inchi Cadiz, cu anvelope late, de 225, Golf R îşi câștigă imediat respectul pe şosea și nu doar în timp ce se află în mişcare. Jantele cu finisaj aluminiu gloss asigură look-ul optim, chiar şi atunci când maşina staţionează. Dar şi cu jantele din aliaj opţionale de 19 inchi Pretoria cu finisaj negru sau gri metalizat sau cu noile jante din aliaj de 19 inchi Spielberg, Golf R se prezintă în formă maximă. Etrierele negre cu emblema R subliniază imaginea sportivă de ansamblu a mașinii.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.