VW Golf R:

Dynamic Light Assist

 

Sigur s-a întâmplat să fiţi orbit de farurile celor care se deplasau din sens opus. Pentru scurt timp vederea v-a fost afectată, pentru că ochii v-au fost supuşi unei treceri rapide de la întuneric la lumină puternică. Cu sistemul opţional de reglare dinamică a luminilor de drum Dynamic Light Assist, nu mai sunteţi nevoit să treceţi în permanenţă de la luminile de drum la cele de întâlnire. Pentru că pe întuneric deplin şi începând de la viteze de deplasare de 60 km/h, luminile de drum vor fi aprinse automat, iar atunci când din sens opus vor veni alte autovehicule, luminile vor fi parţial estompate, în anumite limite și condiții. Astfel puteţi să conduceţi cu luminile de drum în permanenţă activate, beneficiind de iluminarea optimă a carosabilului.

Aceste funcții sunt posibile datorită camerei video de la nivelul oglinzii interioare. Aceasta poate detecta autovehiculele care se deplasează în faţa dumneavoastră sau din sens opus şi transmite aceste informaţii sistemului de comandă. Drept urmare, fascicolul de lumină va fi estompat în respectiva zonă, cu ajutorul unei funcţii de mascare a farurilor.

Anumite autovehicule din imaginile de pe această pagină web sunt echipate cu dotări opţionale, disponibile contra cost. Toate informaţiile cu privire la dotări şi datele tehnice reprezintă informaţii cu titlu informativ, fără a genera obligaţii ferme. Este rezervat dreptul de a efectua modificări ulterioare. Toate preţurile afişate sunt preţuri recomandate, inclusiv TVA şi sunt supuse modificărilor.

Închide
Pentru cea mai buna experienta posibila pe site-ul web
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru cea mai buna experienta posibila a utilizatorului. Prin continuarea utilizarii site-ului nostru, acceptati utilizarea cookie-urilor noastre (cookie-uri esentiale). Cookie-urile supuse aprobarii obligatorii (cookie-uri analitice, cookie-uri functionale, cookie-uri pentru continut personalizat) sunt activate numai dupa acceptarea si activarea lor de catre utilizator. Daca consimtiti la utilizarea cookie-urilor, datele de identificare vor fi procesate de partenerii nostri (furnizorii de cookie-uri si furnizorii de servicii IT). Porsche Romania SRL este responsabila pentru acest site si pentru cookie-uri. Informatii suplimentare despre cookie-urile utilizate si activarea/dezactivarea acestora pot fi gasite in
Activati toate cookie-urile
Inchidere meniu

Când tehnologia nu merge înainte, ci aleargă. Golf R