Și sportcoupe-ul modern Golf GTI Performance se supune la rândul său tradiţiei. Încă de la primul Golf GTI, care a fost oferit începând cu anul 1976, scaunele sport cu tapiţerie cu carouri scoţiene au făcut parte din echiparea standard. În prezent această tapiţerie se numeşte Clark, are în continuare carouri şi este prevăzută cu cusături decorative roşii.
Scaunele din faţă au evoluat, devenind scaune sport de top, reglabile pe înălţime,
echipate cu suport lombar şi cu buzunare pe spătare. S-a păstrat certitudinea că vă
aflaţi într-un autovehicul care reuneşte sportivitatea, cu calitatea şi cu
caracterul practic în cotidian. Încă o dovadă în acest sens: spătarul rabatabil
fracţionat asimetric al banchetei.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.