Das wird Ihnen auf den ersten Blick einleuchten.

Cu farurile cu LED oferite ca dotare opţională, designul modelului Golf GTI Performance va fi evidenţiat deosebit de marcant. Aceste faruri au un consum de energie redus şi vă menajează ochii, generând o lumină asemănătoare celei naturale. La buna vizibilitate contribuie, de asemenea, sistemul de spălare a farurilor (cu martor de avertizare pentru nivelul lichidului de spălare).

Una dintre dotările foarte speciale de iluminare sunt blocurile optice din spate roşii închis, cu lumini de semnalizare dinamice, incluse. Este vorba de o bandă luminoasă animată, care indică direcţia de virare.

Incluse în dotarea standard, proiectoarele de ceaţă vă ajută să vedeţi mai bine carosabilul şi pe ceilalţi participanţi la trafic, chiar şi în condiţii slabe de vizibilitate. Luminile cu funcţie Cornering dinamică (disponibile opţional) vă ajută să recunoaşteţi mai devreme obstacolele.

Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.

Închide
Meniu
Inchidere meniu

Golf GTI "Performance"

 

Ups!
Browserul dvs. nu pare sa fie actualizat. Posibil ca din aceasta cauza site-ul nostru sa nu functioneze optim. Majoritatea browserelor (dar nu și MS Internet Explorer 11 sau mai vechi) functioneaza insa bine.

Va recomandam sa actualizati browserul dvs.!
Cea mai recenta versiune poate asigura o experienta pozitiva pe internet.

Va multumim pentru vizita
Echipa Volkswagen