Dacă din spate se apropie o maşină pe care nu o puteţi vedea în oglinda laterală şi
nici în cea din spate, atunci aceasta se află în mult-temutul unghi mort. În acest
caz, la schimbarea benzii vă ajută consacrata privire peste umăr, iar acum vă vine
în ajutor adiţional şi senzorul opţional Blind Spot. Acesta vă poate avertiza încă
de la viteze de deplasare de 15 km/h, cu ajutorul LED-urilor de pe oglinzile
exterioare. Dacă dumneavoastră totuşi semnalizaţi, LED-urile de avertizare vor
clipi mai puternic şi mai rapid, pentru a vă atrage atenţia asupra vehiculului din
unghiul mort.
În combinaţie cu asistentul de menţinere a benzii de rulare Lane Assist, senzorul
Blind Spot vă poate chiar avertiza intervenind cu o măsură de corecţie asupra
direcţiei, în limitele posibilităţilor sistemului.
Iar asistentul pentru ieşirea din parcare vă ajută la ieşirea cu spatele de pe un loc de parcare, în anumite limite ale sistemului. Senzorii din bara de protecţie spate permit sistemului să monitorizeze traficul perpendicular din spatele maşinii. Dacă din lateral se apropie un alt autovehicul, un biciclist sau chiar un pieton, veţi fi avertizat cu un semnal sonor şi cu un afişaj pe display-ul sistemului multimedia. Dacă şoferul nu reacţionează la timp, sistemul poate reduce gravitatea urmărilor unei eventuale coliziuni sau, în cazul ideal, o poate chiar evita în totalitate.
Anumite autovehicule din imaginile de pe această pagină web sunt echipate cu dotări opţionale, disponibile contra cost. Toate informaţiile cu privire la dotări şi datele tehnice reprezintă informaţii cu titlu informativ, fără a genera obligaţii ferme. Este rezervat dreptul de a efectua modificări ulterioare. Toate preţurile afişate sunt preţuri recomandate, inclusiv TVA şi sunt supuse modificărilor.