Mai mult Golf decât până acum.
Golf Variant, digital.
Golf Variant este versatil și dinamic - exact ca dumneavoastră! Un Variant inconfundabil din exterior, cu toată libertatea digitală a unui Golf în interior - digital și flexibil.
Golf Variant dispune de numeroase elemente marcante. Haideți să le vedem pe acestea trei:
Portbagaj si funcție "Easy Open"
Deschide uși. Și noi posibilități.
Aflați mai multe despre spațiul generos.
Travel Assist.
Vă menține mașina pe bandă. Și pe ceilalți la distanță.
Aflați mai multe despre sistemele de asistență pentru șofer
Innovision Cockpit
Caracteristici digitale pentru mai multă funcționalitate.
Aflați mai multe despre confortul digital
Spațiu generos
Deschide uși. Și noi posibilități.
Viața cotidiană este plină de provocări: de câte ori v-ați aflat în spatele mașinii, cu copilul într-o mână și sacoșele în cealaltă, fără o mână liberă pentru a deschide portbagajul? Cu funcția opțională "Easy Open", tot ce trebuie să faceți pentru a deschide hayonul este să vă mișcați piciorul pe sub partea din spate a autovehiculului. Înăuntru vă așteaptă un volum de încărcare generos de până la 1.642 litri și cu podeaua portbagajului flexibilă, cu înălțime ajustabilă. Marginea de încărcare joasă vă permite de asemenea să vă depozitați cu ușurință cumpărăturile. Apoi, tot ce trebuie să faceți este să apăsați butonul din interior, iar hayonul se închide automat.
Extrem de progresiv. Și în întregime practic.
Noul Golf Variant apelează la toate argumentele pentru a vă satisface cerințele, atât din punct de vedere al spațiului, cât și al echipării digitale. Panoul de bord Digital Cockpit afișează toate informațiile importante pe un ecran color de 25,4 cm (10,25 inch), oferit ca echipare standard. Alegeți între afișarea vitezei sau a distanței parcurse, a hărții de navigație sau a postului dumneavoastră preferat de radio. Păstrarea perspectivei asupra tuturor informațiilor importante este o joacă de copii. Și aruncați o privire în spate: cea de-a doua banchetă din interior, mobilă, și portbagajul generos reprezintă tot ce ați putea dori.
Lăsați-vă pe spate și relaxați-vă.
Noul dumneavoastră scaun din modelul Golf Variant poate fi poziționat pentru confortul dumneavoastră individual. Scaunul opțional ErgoActive este deosebit de confortabil, datorită reglajului pe 14 direcții, parțial ajustabil electronic, și suportului lombar cu funcție de masaj. Atât scaunul pasagerului din față, cât și bancheta spate sunt extrem de apreciate datorită punctelor de montare ISOFIX și chingii de fixare top tether, prevăzute ca standard pentru scaunele pentru copii cu montare cu fața la direcția de deplasare. Ceea ce înseamnă că și cei mai mici dintre pasageri beneficiază de confort și siguranță în scaunele lor. Adulții așezați în spate se bucură de un spațiu confortabil la nivelul capului și de și mai mult spațiu pentru picioare. Iar datorită celor trei locuri din spate, puteți chiar să mai luați încă o persoană în călătorii scurte, din când în când.
Savurați priveliștea
Dimensiuni generoase pentru priveliști minunate: trapa panoramică glisantă și rabatabilă opțională se întinde pe întreaga suprafață a plafonului în partea din față a mașinii. Astfel, nu numai că oferă o imagine superbă, ci face ca interiorul să pară mai spațios. Plafonul din sticlă fumurie reduce de asemenea și strălucirea orbitoare neplăcută. Ați dori să aveți și puțin aer proaspăt? Trapa panoramică glisantă poate fi rabatată tactil înspre față sau deplasată elegant înspre spate.
Confort digital
Caracteristici digitale pentru mai multă funcționalitate.
Atunci când este combinat cu sistemul de radio-navigație opțional "Discover Pro", Digital Cockpit Pro poate fi upgradat la Innovision Cockpit. Aceasta înseamnă că ambele afișaje, cu diagonală de 10 inch (25,4 cm), pot fi fuzionate. Imaginea afișată rezultată nu include numai conținutul clasic precum turometrul, vitezometrul și kilometrajul, ci și alte date utile, afișate într-un mod și mai clar și mai detaliat. Puteți chiar configura funcții favorite pe ecranul principal, exact așa cum ați face-o pe smartphone.
Păstrează lucrurile importante la vedere.
Panoul de instrumente Digital Cockpit vă prezintă conținuturile importante pentru dumneavoastră pe un afișaj color de înaltă rezoluție, de 25,4 cm (10.25 inch), disponibil ca echipare standard: selectați conținutul clasic precum turometru, vitezometru și contorul de kilometraj, în funcție de preferințele dumneavoastră. Puteți vedea pe afișaj sistemele de asistență sau o combinație a hărții de navigație și afișajelor media - toate împreună cu graficele și animațiile aferente.
Așteaptă comanda.
Prin intermediul comenzii vocale intuitive, puteți controla radioul, telefonul, sistemul de climatizare și sistemul de navigație din noul dumneavoastră Golf Variant, folosindu-vă vocea. Prin comenzi vocale se poate selecta postul dorit, intrarea corespunzătoare din agendă sau numărul de telefon pe care îl căutați. Iar cu comanda vocală online disponibilă opțional prin We Connect Plus, noul dumneavoastră Golf Variant vă înțelege și mai bine. Alegeți-vă muzica preferată online, de exemplu, sau controlați intuitiv introducerea destinației în sistemul de navigație.
Rămâneți cu privirea pe șosea
Puteți verifica informațiile importante dintr-o privire, rămânând în același timp cu ochii pe șosea: acesta este marele avantaj al head-up displayului opțional din modelul dumneavoastră Golf Variant. Parbrizul devine o suprafață de proiecție care vă poate afișa viteza, mesajele de la sistemele de asistență pentru șofer sau instrucțiuni de navigație. Proiecția în sine este lizibilă clar chiar și atunci când lumina cade direct pe parbriz. Și puteți dezactiva afișajul oricând acesta nu mai este necesar.
Totul sub control. Cu o simplă atingere.
Scriere, glisare, atingere - butoanele funcționale clasice au fost înlocuite în
proporție covârșitoare de suprafețele tactile în noul Golf Variant. Volanul
multifuncțional opțional cu funcții tactile poate fi operat printr-o simplă
atingere cu degetul. În combinație cu navigarea inteligentă prin meniuri, vă oferă
acces la numeroase funcții.
Puteți opera de asemenea și sistemul de climatizare opțional Air Care Climatronic
cu filtre anti-alergice și reglarea temperaturii pe trei zone, simplu și intuitiv,
utilizând butoanele și cursorul. Astfel puteți obține o temperatură confortabilă
într-o clipă - și nu numai în partea din față a mașinii. Datorită comenzilor
suplimentare din spatele consolei centrale, puteți adapta temperatura și în zona
scaunelor din spate.
Sisteme de asistență
Poate vedea ce s-ar putea afla dincolo de orizont.
Această funcție de avertizare în caz de pericol este inclusă în standard și asistă
șoferul oferind informații utile, inclusiv avertizări cu privire la lucrări sau
echipaje de intervenție aflate pe șosea. Tehnologia Car2X utilizează WiFi (pWLAN)
pentru a comunica aceste informații.
Tempomatul adaptiv opțional ACC cu tehnologie Car2X* ajută șoferul prin intermediul
unei game variate de informații utile și poate interveni activ în cazul unei
situații de urgență (în cadrul limitelor sistemului). Ca de exemplu, la capătul
unui ambuteiaj. Schimbul de date permanent se realizează prin WiFi (pWLAN).
*Se va introduce la o dată ulterioară.
Vă menține mașina pe bandă. Și pe ceilalți la distanță.
Funcția opțională Travel Assist vă oferă asistență deosebit de utilă în timp ce vă
aflați la volanul autovehiculului dumneavoastră. Aceasta oferă un nivel ridicat de
confort la volan* printr-o simplă atingere de buton, asistându-vă în situații de
rulare monotone și obositoare:
• În special pe șosele și autostrăzi aglomerate, Travel Assist vă poate menține
mașina pe bandă și poate păstra o anumită viteză, monitorizând simultan și distanța
față de autovehiculele care rulează în față.
• În combinație cu cutia de viteze cu ambreiaj dublu (DSG), aceasta vă permite să
fiți relaxat în traficul bară la bară.
*În cadrul limitelor sistemului. Șoferul trebuie să fie pregătit permanent să anuleze sistemele de asistență și nu este degrevat sub nicio formă de răspunderea de a conduce autovehiculul cu atenție.
Mai multă distanță. Siguranță optimizată.
Sistemul opțional Adaptive Cruise Control ACC stop & go cu limitator de viteză vă ajută să mențineți o viteză maximă setată*, precum și să păstrați distanța față de autovehiculul din față. În combinație cu un sistem de navigație opțional, ACC poate fi extins pentru a include tempomatul predictiv și funcția de asistență în viraje. Acestea vă ajută să evitați depășirea vitezei legale, sistemul putând să se adapteze la limitele de viteză oficiale.** Mai mult, sistemul utilizează datele de călătorie de la sistemul de navigație pentru a adapta viteza autovehiculului în viraje, intersecții (curbe) și sensuri giratorii.**
* Până la 210 km/h
** În cadrul limitelor sistemului.
Parcarea simplificată.
Noul Golf Variant este echipat cu funcția opțională de virare Park Assist, inclusiv
Park Distance Control, care nu numai că vă poate spune dacă un spațiu de parcare
este suficient de mare, atunci când treceți pe lângă el, ci poate să și parcheze
acolo pentru dumneavoastră!* Tot ce trebuie să faceți este să acționați ambreiajul,
pedala de accelerație și frâna. Sistemul face restul.
• Senzorii scanează locurile de parcare adecvate (până la o viteză de max. 40
km/h).
• Locurile de parcare paralele trebuie să aibă cel puțin lungimea autovehiculului
plus 80 cm pentru manevrare la intrarea în locul de parcare și trebuie să dispună
de cel puțin 25 cm în spatele și în fața autovehiculului, la ieșirea dintr-un loc
de parcare.
• Trebuie să existe o distanță minimă de 35 cm pe fiecare parte a autovehiculului
la intrarea într-un spațiu de parcare perpendicular.
* Manevrarea poate fi dezactivată în orice moment
Un sistem pentru schimbarea benzilor
Sistemul de schimbare a benzii Side Assist utilizează o lampă cu leduri în oglinda exterioară pentru a indica alte autovehicule care se află în unghiul mort sau care se deplasează la până la 50 de metri în spatele dumneavoastră.* Dacă semnalizați pentru a schimba benzile, sistemul calculează dacă poziția sau viteza unui autovehicul aflat în apropiere reprezintă un pericol și vă atrage atenția în acest sens aprinzând intermitent lămpile de avertizare din oglinzile exterioare.
* În cadrul limitelor sistemului. Șoferul trebuie să fie pregătit permanent să anuleze sistemele de asistență și nu este degrevat sub nicio formă de răspunderea de a conduce autovehiculul cu precauție.
Vă menține pe traiectorie
Și călătoriile monotone se pot transforma în situații periculoase. Aici intervine Lane Assist: la o viteză de peste 60 km/h, sistemul poate detecta dacă autovehiculul și-a părăsit neintenționat banda de rulare.* O intervenție de corecție în servodirecție atrage atenția șoferului asupra condusului.*
* În cadrul limitelor sistemului. Șoferul trebuie să fie pregătit permanent să anuleze sistemele de asistență și nu este degrevat sub nicio formă de răspunderea de a conduce autovehiculul cu precauție.