AUTOWORLD VW

Motivele pentru implementarea procedurii WLTP

Consumul unui autovehiculul poate să fie diferit de valorile declarate de producător. Astfel, rezultatele măsurate în baza ciclului european de conducere (NEDC - New European Driving Cycle) sunt de mai mult timp criticate. Cauza este că, în realitate, consumul depinde de modul în care fiecare conduce, precum şi de dotările cu care este echipat automobilul. De exemplu, apar diferenţe dacă autovehiculul este condus în traficul urban, pe drumuri rurale sau pe autostradă. Pentru a integra toate aceste aspecte diferite, condiţiile teoretice ale ciclului NEDC sunt transformate într-un ciclu dinamic de conducere, care are la bază date statistice şi evaluarea unor profiluri medii de utilizator: per total, se are în vedere un nivel mai ridicat de accelerare, o viteză medie mai mare, precum şi o viteză maximă mai ridicată. De asemenea, deplasarea în mediul urban şi deplasarea în mediul extra-urban nu mai sunt simulate mixt, ci autovehiculul este acum testat în patru faze de intervale diferite de viteză.

Aceste valori ale emisiilor şi consumului măsurate conform WLTP trebuie comunicate începând cu 1 septembrie 2017 pentru toate modelele de automobile şi de motoare nou lansate pe piaţă. Această prevedere se aplică pentru Europa şi pentru multe alte ţări din lume.

Anumite autovehicule din imaginile de pe această pagină web sunt echipate cu dotări opţionale, disponibile contra cost. Toate informaţiile cu privire la dotări şi datele tehnice reprezintă informaţii cu titlu informativ, fără a genera obligaţii ferme. Este rezervat dreptul de a efectua modificări ulterioare. Toate preţurile afişate sunt preţuri recomandate, inclusiv TVA şi sunt supuse modificărilor.

Închide
Inchidere meniu

WLTP: standarde noi pentru determinarea consumului.

Ups!
Browserul dvs. nu pare sa fie actualizat. Posibil ca din aceasta cauza site-ul nostru sa nu functioneze optim. Majoritatea browserelor (dar nu și MS Internet Explorer 11 sau mai vechi) functioneaza insa bine.

Va recomandam sa actualizati browserul dvs.!
Cea mai recenta versiune poate asigura o experienta pozitiva pe internet.

Va multumim pentru vizita
Echipa Volkswagen