Acces liber. Dacă doriți.

Cheia mobilă.

De ce să nu le dați acces și colegilor, prietenilor și familiei la automobilul dumneavoastră? Cu noul Passat este cât se poate de simplu. Astfel, puteți să trimiteți cheia mobilă1 către alți utilizatori, prin intermediul unei conexiuni sigure, astfel încât aceștia să-și poată folosi smartphone-ul pentru a deschide și porni automobilul dumneavoastră Passat. Pentru început, aveți la dispoziție două licențe, fiecare valabilă câte un an. Chei adiţionale puteți cumpăra din magazinul on-line sau direct din automobil.

 

Exclusiv în combinaţie cu sistemul opţional de navigaţie "Discover Pro", cu sistemul opţional de acces şi pornire fără cheie "Keyless Access” și cu aplicaţia We Connect. Iniţial veţi dispune de două chei mobile gratuite, pe care le puteţi activa în termen de 4 ani de la încheierea contractului We Connect. Transmiterea cheii mobile către terţi este condiţionată de o verificare a identităţii persoanei care trimite cheia. Pentru acesta, trebuie parcursă procedura de identificare Volkswagen Ident. După instalarea pe un smartphone compatibil, cheia mobilă are o valabilitate de un an şi este limitată la dispozitivul iniţial. Momentan disponibil exclusiv pentru smartphone-urile Samsung compatibile cu standardul GSMA.

Anumite autovehicule din imaginile de pe această pagină web sunt echipate cu dotări opţionale, disponibile contra cost. Toate informaţiile cu privire la dotări şi datele tehnice reprezintă informaţii cu titlu informativ, fără a genera obligaţii ferme. Este rezervat dreptul de a efectua modificări ulterioare. Toate preţurile afişate sunt preţuri recomandate, inclusiv TVA şi sunt supuse modificărilor.

Închide
Menü schließen

Noul Passat Alltrack.

 

Hoppla!
Ihr Browser scheint nicht aktuell zu sein. Eventuell funktioniert unsere Webseite nicht optimal. Die meisten Browser (nicht jedoch MS Internet Explorer 11 & älter) funktionieren dennoch problemlos.

Wir empfehlen Ihnen ein Update Ihres Webbrowsers!
Die jeweils neueste Version kann überall im Internet ein gutes Erlebnis sicherstellen.

Danke für Ihren Besuch und viel Spaß,
Ihr Volkswagen Team