Confortul acustic

Şi la interior au fost reduse la maximum toate sursele de zgomot, pentru orice linie de echipare. De exemplu, gurile de ventilaţie funcţionează silenţios şi fără a produce curent, iar sistemul de ventilare a scaunelor funcţionează cu vibraţii minime. Geamurile cu izolare fonică, disponibile opţional, merg chiar cu un pas şi mai departe: această măsură adiţională contribuie la o izolare şi mai bună a zgomotelor, iar sticla cu izolare termică, precum şi luneta şi geamurile laterale spate cu tentă închisă optimizează acustica şi protejează de razele solare prea puternice. Astfel, pasagerii nu vor fi deranjaţi de soare sau de zgomote şi se vor putea bucura din plin de călătorie.

 

Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.

Închide
Meniu
Inchidere meniu
Închide

Configurator

Distribuitor

Stoc disponibil

Forma urmează fascinația. Arteon.

Ups!
Browserul dvs. nu pare sa fie actualizat. Posibil ca din aceasta cauza site-ul nostru sa nu functioneze optim. Majoritatea browserelor (dar nu și MS Internet Explorer 11 sau mai vechi) functioneaza insa bine.

Va recomandam sa actualizati browserul dvs.!
Cea mai recenta versiune poate asigura o experienta pozitiva pe internet.

Va multumim pentru vizita
Echipa Volkswagen