Călătorește ușor.

Portbagaj cu funcție „Easy Open”

Un caz clasic: Vă aflați în fața portbagajului, cu nenumărate bagaje și fără nici o mână liberă pentru a-l deschide. Cu funcția "Easy Open", puteți deschide portbagajul cu ajutorul piciorului, dacă sistemul detectează cheile de la mașină în buzunarul sau poșeta dumneavoastră. O mișcare scurtă sub partea din spate a autovehiculului - și portbagajul se deschide. Și închiderea este la fel de ușoară, prin apăsarea butonului din capota portbagajului.

Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.

Închide
Meniu
Inchidere meniu
Închide

Configurator

Distribuitor

Stoc disponibil

Arteon Shooting Brake

Ups!
Browserul dvs. nu pare sa fie actualizat. Posibil ca din aceasta cauza site-ul nostru sa nu functioneze optim. Majoritatea browserelor (dar nu și MS Internet Explorer 11 sau mai vechi) functioneaza insa bine.

Va recomandam sa actualizati browserul dvs.!
Cea mai recenta versiune poate asigura o experienta pozitiva pe internet.

Va multumim pentru vizita
Echipa Volkswagen