Volkswagen Arteon

28.11.2016

 Farurile se contopesc cu emblema Volkswagen, dând naştere unei interpretări absolut inedite a secţiunii frontale

Cu trei luni înaintea premierei mondiale care va avea loc la Salonul Auto de la Geneva, Volkswagen oferă o primă impresie asupra noii sale limuzine premium: Arteon. Acest model absolut nou este poziţionat peste Passat şi va introduce accente emoţionale în segmentul mediu superior.

Alături de trăsăturile de design noi şi pronunţat  emoţionale, noul Arteon introduce în gama Volkswagen un limbaj de design expresiv, cu accente puternice pe liniile orizontale. Astfel, lamelele grilei radiatorului se extind până în farurile tridimensionale, iar elementele desenate de LED-uri accentuează adiţional personalitatea puternică şi dau dovadă de dominant. Limuzina cu patru uşi impresionează atât prin designul revoluţionar, cât şi datorită utilităţii practice. Deşi geamurile fără rame de la uşi sunt elemente de stil caracteristice unui grand-tourismo, hayonul are balamalele pe latura superioară şi o deschidere foarte mare, care oferă acces optim la portbagajul imens. Tobias Sühlmann, designer auto pentru exterior, explică: "Arteon trezeşte interesul încă de la prima vedere, datorită designului său expresiv, dar surprinde totodată cu caracteristicile sale practice: această combinaţie este unică!"

Denumirea - Arteon (accentul se pune pe prima silabă) este formată din două componente: "Art" (engl. artă) descrie liniile armonioase şi emoţionale ale limuzinei. Sufixul "eon" o marchează ca fiind un model premium, provenind de la denumirea modelului Volkswagen de top oferit pe piaţa chineză.

Noul Arteon va fi prezentat publicului în premieră la Salonul Auto de la Geneva, iar lansarea pe piaţă va avea loc în vara anului 2017.

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Acceptă și continuă