Calitate şi siguranţă.
Plăcerea condusului în siguranţă.
Noul Golf oferă un concept exemplar de siguranţă: echipat cu cea mai nouă generaţie ESP, cu impuls de atenţionare, ABS cu asistent la frânare şi sistem de asistenta la stabilizarea remorcii. Sistemul de control al tracţiunii (ASR) previne patinarea roţilor în condiţiile unui carosabil alunecos, în timp ce airbagurile pentru şofer şi pasager, cu opţiunea dezactivării pentru pasager, sistemele de airbaguri cortina şi cele de airbaguri laterale, precum şi un airbag pentru genunchi disponibil în serie pentru şofer garantează protecţia optimă a pasagerilor.
Propulsoare eficiente pe benzină.
Motoarele cu un consum optimizat valorifică optim puterea dezvoltată de noul Golf: în acest sens sunt disponibile, printre altele, şi propulsoarele inteligente pe benzină cu tehnologie inovatoare TSI. Cutia de viteze cu dublu ambreiaj DSG cu 7 trepte permite cuplarea confortabilă fără întreruperea forţei de tracţiune şi oferă astfel o contribuţie semnificativă la reducerea consumului de carburant şi a emisiilor de noxe.
Propulsoare puternice pe motorină.
Pentru noul Golf sunt disponibile motoare TDI cu un consum optimizat cu sistem Common-Rail. Noile propulsoare sunt echipate în serie cu filtru de particule de motorină. Acestea pot fi combinate cu o cutie manuală cu 5 / 6 trepte, dar şi cu cutia de viteze cu dublu ambreiaj DSG cu 6 trepte. Motorul TDI de 110 CP cu o cutie manuală cu 5 trepte prezintă un consum de carburant de numai 4,5 l/100km şi emisii de CO2 de numai 119 g/km.
Inovaţii de calitate.
La capitolul tehnologie, noul Golf impune standarde maxime: sistemul de asistenţă la parcare "Park Assist", ParkPilot disponibil în faţă şi în spate, precum şi camera de rulare în marşarier asigură permanent confortul maxim la efectuarea manevrei de parcare. Camera este ascunsă în emblema Volkswagen mobilă, montată în secţiunea posterioară şi se activează automat numai în caz de necesitate. În mod suplimentar, proiectoarele de ceaţă cu lumini de viraj garantează vizibilitate optimă.
Finisaje excelente.
Bucuraţi-vă de plăcerea absolută a condusului şi de perfecţiunea fiabilă până în cele mai mici detalii. Prin finisajele excelente, noul Golf asigură pe termen lung o calitate fără compromisuri. Conceput în baza experienţei îndelungate şi testat conform standardelor ridicate de calitate, noul Golf se impune prin designul său dinamic şi cele trei variante de echipare.

