VW Golf: Radio şi navigaţie

 

Pentru modelul Golf sunt disponibile două sisteme radio, unul fiind inclus în echiparea standard, iar celălalt fiind inclus în dotările opţionale. Aceste sisteme se diferențiază prin numărul de difuzoare şi tipul display-ului, precum şi prin calitatea sonorizării oferite. Sistemul radio Composition "Colour" poate fi operat cu ajutorul unui touchscreen color cu diagonala de 12,7 cm şi dispune de o unitate CD, tuner FM/AM cu antenă Diversity, opt incinte acustice, cititor de carduri SD și include o interfaţă multimedia AUX-IN pentru conectarea surselor audio externe. Sistemul radio Composition "Media" include opt incinte acustice şi conexiune Bluetooth pentru telefonia mobilă. Touchscreen-ul de 14,7 cm structurează optim funcţiile şi informaţiile, permiţând operarea facilă.

Navigaţie şi entertainment multimedia: sistemul opţional de navigaţie Discover "Media" oferă un touchscreen color de 14,7 cm, opt incinte acustice, recepţie FM/AM, unitate CD, două slot-uri pentru carduri SD, conector multimedia AUX-IN şi USB și interfață Bluetooth pentru telefonia mobilă. Sistemul opţional de navigaţie Discover "Pro" este echipat cu un display de 20,3 cm şi oferă adiţional comandă vocală, reprezentarea 3D a hărţilor şi o unitate de memorie de 64 GB, din care 10 GB pot fi utilizaţi pentru stocarea propriilor fișiere. Ambele sisteme dispun de senzori de apropiere: când un deget se apropie de un câmp activ de pe display, acest câmp va fi mărit şi accentuat. Astfel, operarea sistemului devine mai facilă şi mai sigură. 

 

Aici găsiţi materiale pentru descărcare şi actualizare pentru sistemele radio şi de navigaţie de la Volkswagen

Închide

Golf Das Auto.

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Acceptă și continuă